Povestea noastră

img_9279

Povestea începe simplu, cu un băiat care şi-a dorit să lase moştenire lumii întregi cel mai preţios lucru de pe pământ – zâmbetul. Cezar Lungu – fondator, actor, artist şi soţ, un simplu om a cărui viziune din 2006 a devenit azi palpabilă, cunoscută sub numele de FAMOUS ART.

      Este atât de greu să reuşeşti imposibilul, dar totuşi atât de distractiv dacă ai alături persoana care să tragă în aceeaşi direcţie cu tine. În 2010, imboldul de entuziasm a fost transferat celei care azi îi poartă numele – Alexandra Lungu – cofondator, designer vestimentar şi make-up artist. Practic, ei doi formează motorul și combustibilul firmei.

      Totul a început dintr-o dorință comună, aceea de a oferi publicului ceea ce în România nu există:  servicii unice prin fiecare personaj sau spectacol gândit, calitate și nu în ultimul rând un exemplu de “AȘA DA”!

img_9700

      Au întâlnit obstacole care pe alții i-ar fi doborât. Au luat-o de la capăt de 3 ori înainte ca Famous Art să ajungă unde este astăzi. Au învățat că “a te reprezenta la o vârstă tânără” nu face decât să aplice un minus în colaborări, datorită concepțiilor mult prea comune. Au constatat că nimic nu se compară cu un produs gândit, creat, branduit și vândut de tine. Şi nu în ultimul rând, au realizat că o dată ce prinde viaţă creația în care pui suflet, îți dorești să faci bani ca să poți face mai multe spectacole.

      Au resimțit pe pielea lor ceea ce spunea și Walt Disney – pentru a ajunge la succes, trebuie să ai o viață plină de eșecuri. Astfel, învățând din greșeli mici și mari, au ajuns la cel mai important factor – la fiecare prestație au lăsat în urmă colaboratori împliniți, evenimente reușite și porți deschise.

      Famous Art a luat cu adevărat prima gură de aer în 2012, atunci când Cezar și Alexandra, logodiți fiind, au decis să nu plece în străinătate, ci să aleagă să se dezvolte în unul din cele mai frumoase orașe din țară – Cluj Napoca.

      Primul an a fost greu. Primele cinci luni au fost întreținuți de părinţi, apoi, în pragul Crăciunului, au făcut un bagaj MARE, care avea în el costumul lui Moș Crăciun și al Crăciuniței și au prestat la grădinițele și școlile din Cluj. Așa au început să fie independenți.

      Au urmat mai târziu Zilele Clujului, unde au prezentat pe foaie o groază de lucruri frumoase, dar pe care nu le aveau în realitate. Spre surprinderea lor, le-au spus da! Iar din avansul contractului, au creat acele personaje, însă mai frumoase și mai complexe.

      img_0328Totul a fost pornit în doi, viața lor a fost și este formată din țeluri greu de atins. Partea frumoasa e că le ating împreună! Sunt mai mult decât “un el” și “o ea” uniți de iubire, sunt acel rău necesar unul altuia, sunt o echipă.

       În prezent au în spate 26 de artiști, din care fac parte și câțiva oameni de suflet: Oxana Dvornic – lider pe creație, Alexei Butucel – GRIP și lider pe tehnic, Renata – lider pe coregrafie și nu în ultimul rând, sufletul zvelt al firmei, Tamara Palinkaș – lider pe decor și scenografie.

       Astăzi, Famous Art, cunoscută pentru ceilalți drept compania de teatru, acrobație și jonglerie, însă pentru ei, drept copilul lor, pipăie acel vis avut de Cezar, cum că odată în viața asta, prin trudă, pot lăsa moștenire zâmbete oamenilor din întreaga lume.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Cuvintele tale reprezintă o recomandare